Zilele Chișinăului la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”,

Locația: Activități

Zilele Chișinăului la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”

Dragi prieteni,

Zilele Chișinăului la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, cu genericul „Chișinău – oraș drag” vor avea loc între 14-18 iulie 2022, pentru a marca cea mai veche atestare documentară a urbei noastre, ce datează cu 17 iulie 1436.

Biblioteca Municipală vă invită să celebrați cei 586 de ani ai orașului, participând la un șir de evenimente inedite: o lecție publică susținută de dr. hab. Aliona Grati (14 iulie, Sala cu coloane a BM); prezentarea volumului „Chișinăul de altădată” (1436-1812, vol. I), semnat de academicianul Andrei Eșanu și dr. Valentina Eșanu (16 iunie, ora 11.00, BM); lansarea Galeriei online cu medalii, trofee, diplome, plachete colecționate de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” (15 iulie, ora 15.00, BM). Iar cele 27 de filiale ale Bibliotecii Municipale vor organiza în zi de duminică, 17 iulie, mai multe evenimente cu implicarea utilizatorilor de toate vârstele – expoziții, prezentări de publicații, activități ludice, jocuri intelectuale, teste, quizz-uri, excursii etc.

Zilele Chișinăului la Biblioteca Municipală au scopul de a îmbogăți cunoștințele despre orașul Chișinău, de a  facilita accesul la diferite proiecte și evenimente privind istoria orașului și oamenii săi. Menționăm că Secția Memoria Chișinăului a Bibliotecii Municipale cercetează patrimoniul cultural local de mai mulți ani. De asemnenea, Secția Memoria Chișinăului administrează blogul „Chișinău, orașul meu” (https://chisinaucapitala.wordpress.com )și o pagină de Facebook. Vă invităm să participați la Zilele Chișinăului și să vă bucurați de evenimentele noastre dedicate orașului în care locuim.

Pentru detalii, revenim!

#BibliotecaHasdeu145 #ZileleChișinăului585